vineri, 20 martie 2015

A doua întâlnire

Miercuri, 18.03.2015, ne-am întâlnit la al doilea Atelier de lectură, în formulă extinsă. M-am bucurat să văd chipuri cunoscute, pe care nu le mai văzusem de mult. Mai mult m-a bucurat entuziasmul discuțiilor și implicarea tuturor participanților. Am povestit despre Stăpânul inelelor, carte și film. Cartea fusese citită de câțiva dintre participanți, dar toți văzuseră filmul. Discuțiile au decurs natural și am avut sentimentul că din fiecare întrebare pe care o pregătisem eu, mai luau naștere 3-4, ca în poveștile cu balauri. Dar în contextul acesta, balaurul era unul pozitiv. 
Fiindcă am remarcat că e benefic să se discute în permanență un text scris și un film, voi adăuga câteva titluri de filme în lista bibliografică. Oricum, pentru următoarea întâlnire, sunt programate basmul Frumoasa din pădurea adormită, desenul animat al lui Walt Disney inspirat din acest basm și filmul Maleficent. Sincer, de-abia aștept. Îmi doresc să moderez o discuție despre basme de când, acum câțiva ani, am depășit puțin limitele programei școlare, la o clasă de a XI-a și am încercat o interpretare antropologică și psihanalitică a basmelor. Vom încerca să facem ceva asemănător, având însă în plus filmele și materialele pe care le voi posta pe blog în zilele următoare. 
Vă aștept deci la următorul Atelier de lectură, în data de 1 aprilie, 2015, la 17.30, tot la Habitus, ca să încercăm să despicăm firul basmelor în oricâte bucăți vreți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu